Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012




Descargar 3.83 Mb.
TítuloLiteratur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012
Página34/93
Fecha de conversión23.12.2012
Tamaño3.83 Mb.
TipoDocuments
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   93

VI. SCRIITORI PATRISTICI ALEXANDRNI DIN PRIMELE TREI VEACURI


CÂTEVA CONSIDERAŢII ASUPRA ŞCOLII ALEXANDRINE

Răspândirea creştinismului şi contactul lui cu mediile culturale ale păgânismului au obligat noua religie să-şi precizeze situaţia şi să dea răspuns numeroaselor întrebări ce i se puneau în legături cu propria sa identitate şi cu unele probleme actuale. Gnosticii din mediul urban aveau nuclee didactice sau şcoli, care-şi elaborau doctrina în jurul ereziilor, care înşelau uşor pe credincioşii simpli. Curiozitatea şi dispreţul păgânilor culţi şi mai ales persecuţiile au determinat crearea de şcoli creştine, la început particulare, spre a putea ţine piept sistemelor şcolilor filosofice, sau altor curente spirituale coerente ale vremii.

La Alexandria se întâlneau majoritatea sistemelor şi curentelor ştiinţifico-filosofico-religioase ale antichităţii. Funcţionarea faimoasei Universităţi de la Mouseion, din Alexandria, va fi stimulat croirea unei şcoli de către foştii păgâni culţi convertiţi la creştinism. Universitatea din Mouseion era dotală cu două mari biblioteci şi o organizare ştiinţifică de elită pentru vremea de atunci. Aici se editau texte ale clasicilor greci şi se făceau comentarii asupra lor, se întreţinea o atmosferă filosofică; aici se studiau ştiinţele exacte (matematicile, astronomia, geometria etc.), apoi ştiinţele naturii (cu elemente de fizică şi alchimie); tot aici se îmbina filosofia cu teurgiile gnostice şi hermetiste; aici, rigurozitatea ştiinţifică se armoniza cu alegorismul oriental; aici s-a tradus Septuaginta, iar Filon a elaborat noua teologie alegorizantă a iudaismului elenistic; aici gnosticismul luase forma sa cea mai filosofică. La Alexandria apare cel mai vechi centru de ştiinţă din istoria creştinismului.

Şcoala catehetică din Alexandria era un didascaleion, adică un institut de cercetare ştiinţifică, cu program de studii, profesori studenţi. Şcoala aceasta era diferită de cele conduse de Sfântul Justin la Roma, Tertulian la Cartagina sau Sfântul Irineu de la Lyon (Lugdunum). Nu se cunoaşte data exactă a întemeierii Şcolii catehetice din Alexandria dar se pare că aceasta poate fi fixată chiar mai devreme de anul 150. Din a doua jumătate a secolului al II-lea, Şcoala era condusă de Panten. După Panten au urmat numeroşi succesori până la Rodon (395), care a transferat Şcoala la Side în Pamfilia. Şcoala alexandrină a avut şi o perioadă de declin, după anul 231, când Origen a plecat de la Alexandria la Cezareea Palestinei şi a înfiinţat şi acolo o şcoală după modelul celei alexandrine.

Pentru început, programa de studii cuprinde numai exegeza biblică, dar cu timpul, pe măsura creşterii numărului şi calităţii auditorilor, ea s-a îmbogăţit şi cu filozofia, poate încă din vremea lui Panten. În timpul lui Origen Şcoala avea, însă, două cicluri bine distincte: cel profan (care cuprindea: dialectica, ştiinţele naturii şi etica) şi cel creştin (care cuprindea: exegeza biblică şi filosofia creştină), după cum reiese din informaţia dată de un ucenic al lui Origen, Sfântul Grigorie Taumaturgul, fost student la Cezareea Palestinei. Sigur, această informaţie este valabilă numai cu condiţia ca programa de la Cezareea să fi fost identică cu cea de la Alexandria.

Metoda de interpretare a Sfintei Scripturi folosită de Şcoala catehetică din Alexandria era cea alegorică şi mistică. Didascălii alexandrini au adoptat această metodă, fiind convinşi că interpretarea literală prezenta, uneori, lucruri nedemne de Dumnezeu. Clement Alexandrinul a aplicat alegorismul frecvent, însă Origen l-a adoptat integral. De altfel, alegoria a dat impuls şi dimensiuni noi atât teologiei, cât şi exegezei biblice creştine, întâlnirea dintre filosofia greacă alegorizantă şi revelaţia biblică a deschis uşile adevăratei teologii creştine. Şcoala alexandrină devine, astfel, creatoarea teologiei ca ştiinţă. De fapt, ea armonizează ştiinţa cu revelaţia.

Şcoala catehetică alexandrină a avut conducători oameni învăţaţi precum: Panten, Clement, Origen, Dionisie, Teognost, Pieriu, Petre, Atanasie, Didim şi Chiril. Au fost influenţaţi de această şcoală: Grigorie Taumaturgul şi Iuliu Africanul. Prin Şcoala catehetică din Cezareea Palestinei au fost influenţaţi: Eusebiu, marele istoric bisericesc şi Pamfil, biograful lui Origen, apoi capadocienii: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa.

Ca reacţie faţă de Şcoala alexandrină, au apărut: Şcoala antiohiană, Şcoala palestiniană, Şcoala de la Edessa şi apoi de la Nisibi.

În cele aproximativ patru veacuri de existenţă, Şcoala alexandrină a adus, prin reprezentanţii săi, contribuţii de marcă la patrimoniul culturii creştine şi universale. Părinţii şi scriitorii alexandrini au creat şi au lăsat un bogat material ştiinţific, din care spiritualitatea creştină s-a inspirat până azi. Ei au creat: filologie, exegeză şi comentarii sacre, cronică, istorie bisericească, istorie literară, filosofie, începuturi de teologie sistematică, cultură orientală, iudaică şi creştină, poezie, metoda severă de cercetare, citare corectă de texte ale adversarilor etc. Aceste produse ale Şcolii alexandrine se elaborau cu spirit critic, pentru că ele apăreau într-un mediu critic şi se adresau unor minţi critice. Era aici o complicată lucrare misionară, nu o lucrare de diletanţi. De altfel, catehumenilor culţi, veniţi la creştinism dintre păgâni, care cunoşteau bine cultura elenică, nu li se putea spune decât adevărul întreg. Noua cultură, creştină, trebuia să se edifice pe un fundament nou: revelaţia împletită cu istoria.

Reprezentanţii Şcolii catehetice alexandrine au fost creatori de genuri literare, precum: filologia sacră cu editarea de texte biblice, exegeza şi comentariul biblic dezvoltate la maximum de Origen, cronica lumii datorată lui Iuliu Africanul şi Eusebiu de Cezareea, istoria bisericească şi istoria literară promovate de Eusebiu şi Ieronim, expuneri doctrinare trinitare, hristologice, eclesiologice, antropologice, lucrări de desăvârşire duhovnicească sau filocalie iniţiate de Origen şi continuate de Părinţii capadocieni, poezie, imne cultivate de gnostici, omilia, panegiricul, calculul pascal, epistolele pascale sau festale, florilegiile etc. Gândirea alexandrină a promovat un monoteism trinitar şi hristologic, combătând politeismul păgân şi aglomeraţiile de eoni gnostici, inclusiv consecinţele morale şi sociale ale acestora.

Părinţii alexandrini sau cei de orientare alexandrină au pregătit primele patru Sinoade ecumenice, contribuind, uneori, direct la elaborarea formulelor trinitare.


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:


- Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, V, 10, în colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, 13 (traducere, studiu, note şi comentarii de Pr. Prof. T. Bodogae), Bucureşti, 1987.

- G. Bardy, Aux origines de l' ecole d' Alexandrie, în „Recherches de Science Religieuse”, 27, Paris, 1937, p. 65-90.

- Idem, Pour l' histoire de l' ecole d' Alexandrie, Vivre et Penser, în „Recherches de Science Religieuse”, 2, Paris, 1942, p. 80-109.

- P. Brezzi, La gnosi cristiana di Alessandria e le antiche scoule cristiane, Roma, 1950.

- Ioan G. Comun, Patrologie, Bucureşti, 1956, p. 92-93.

- Pr. Cicerone Iordăchescu, Istoria vechii literaturi creştine, vol. I, Iaşi, 1934 (şi ediţia 1996), p. 141-148.

- Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Bucureşti, 1985, p. 237-242.

- M. Mangâru, Clement şi Şcoala din Alexandria, Bucureşti, 1928.

- Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Bucureşti, 1992, p. 85-89.

- Pr. Prof. Dr. Dumitru Călugăr, Catehetica, Bucureşti, 1984, p. 30-38.

- T. M. Popescu, Primii didascăli creştini, Bucureşti, 1932.

- Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală, vol. I (1-1054), ed. a III-a, Bucureşti, 1987, p. 217-224.

- Lungulescu, Şcoala alexandrină, Râmnicu Vâlcea, 1930.


1. PANTEN


Potrivit informaţiilor oferite de Eusebiu al Cezareei (Istoria bisericească, V, 10, 1) şi Fericitul Ieronim (De viris illustribus, 36), Panten era conducător al Şcolii catehetice din Alexandria în primul an al domniei lui Commodus (179) şi pe vremea păstoriei episcopului alexandrin Iulian. Personalitate vestită prin cultura sa, Panten aparţinuse, înainte de convertirea la creştinism, sectei filosofice a stoicilor. Clement Alexandrinul, enumerând oamenii iluştri pe care i-a audiat în tinereţea sa, îl califică pe Panten drept „albina siciliană care culegea din florile livezii profetice şi apostolice şi producea în sufletele ascultătorilor mierea curată a cunoştinţei” (Stromate, I, 1, 11, 2). Probabil că Panten era originar din Sicilia, şi nu din Atena, cum pretinde Filip Sidetul. El era foarte zelos pentru cuvântul lui Dumnezeu, de aceea a plecat să propovăduiască Evanghelia lui Hristos până la popoarele din Răsărit. Astfel a ajuns până în Indii (Arabia de Sud). Acolo a găsit exemplarul ebraic al Evangheliei după Matei, dus în acele părţi de Apostolul Bartolomeu. Se pare că, după aducerea acelui exemplar la Alexandria, a preluat conducerea Şcolii teologice (catehetice) alexandrine. Zelul şi realizările sale misionare l-au promovat la conducerea Şcolii spre anul 179-180. Aici a fost audiat, între alţii, şi de Clement Alexandrinul, care i-a citit lucrările scrise, despre care aminteşte atât Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească, V, 10, 4), cât şi Ieronim (De viris illustribus, 36). Din nefericire, Eusebiu nu ne-a lăsat nici un titlu din aceste lucrări scrise. Totuşi, Fericitul Ieronim menţionează că, în vremea lui (spre anul 392), se păstrau încă multe comentarii ale lui Panten la Sfânta Scriptură. De altfel, Panten a fost de mare folos Bisericii mai mult prin predica orală, decât prin scris. Nu sunt încă temeiuri solide ca să se admită ipoteza lui H. I. Marrou, potrivit căreia Panten ar fi autorul Epistolei către Diognet. Se pare că Panten a trecut la cele veşnice pe la anul 200.


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:


- Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, V, 10, 1-4 (traducere, studii, note şi comentarii de Pr. Prof. T. Bodogae), în colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, 13; Eusebiu de Cezareea, Scrieri (Partea întâi). Bucureşti, 1987, p. 200.

- Ieronim, De viris illustribus, 36, vezi şi traducerea românească: Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, (introducere, traduceri şi note de Dan Negrescu), Bucureşti, 1997. p.41.

- Teodor M. Popescu. Primii didascăli creştini, Bucureşti, 1952, în „Studii Teologice”, III (scrie veche), nr. 2, p. 140-211.

- Ioan G. Coman, Patrologie (Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice), XXXVI, Bucureşti, 1956, p. 92-93.

- Pr. Cicerone Iordăchescu, Istoria vechii literaturi creştine (Primele trei veacuri, până la 325) Partea I, Iaşi 1934 (vezi şi ediţia 1996), p. 148-149.

- Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. II, Bucureşti, 1985, p. 242-243.

- Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universala, vol. I (1-1054), ed. a III-a, Bucureşti, 1987, p. 218-221.

- Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universala, Bucureşti, 1992, p. 85-86.


2. CLEMENT ALEXANDRINUL


1. Repere biobibliografice

Titus Flavius Clemens, sau mai concis Clement Alexandrinul, s-a născut spre anul 150, la Atena, din părinţi păgâni. Eusebiu de Cezareea (Palestinei) şi Fericitul Ieronim precizează, cu amănunte, şi alte aspecte ale vieţii lui, dar mai ales scrierile sale. Asemenea lui Aristide, şi Sfântului Justin Martirul şi Filosoful sau poate asemenea lui Panten, Clement a căutat cu ardoare dascăli vestiţi de la care să capete cunoştinţe. În prima Stromată autorul nostrum vorbeşte despre cinci profesori „bărbaţi fericiţi şi vrednici de pomenire”. Cel din urmă pe care l-a găsit şi care era superior celorlalţi prin valoarea sa a fost descoperit în Egipt, unde stătea ascuns. Acesta se numea Panten.

Precizăm faptul că, spre deosebire de profesorii Sfântului Justin Martirul care erau păgâni, cei ai lui Clement Alexandrinul erau creştini, aşa cum mărturiseşte el însuşi. Cel puţin unii din aceşti dascăli erau convertiţi din rândul oamenilor culţi păgâni sau evrei, aşa cum ştim, de pildă, sigur despre Panten.

Se pare că Clement a frecventat cunoscutele şcoli greceşti de la Atena şi Alexandria, unde şi-a însuşii vaste cunoştinţe de literatură şi filosofie, inclusive metoda sa comparatistă. Nu cunoaştem împrejurările convertirii sale, dar din tonul şi recunoştinţa cu care vorbeşte despre Panten, se pare că acesta l-a convertit şi, poate, chiar l-a botezat.

Fericitul Ieronim susţine că autorul nostru a fost preot al Bisericii Alexandrine, fapt confirmat şi de o scrisoare a episcopului Alexandru al Ierusalimului către antiohieni. Datorită bogatei sale activităţi misionare, vastei sale culturi şi râvnei pentru învăţătura şi viaţa creştină de un înalt nivel apostolic, Clement Alexandrinul a fost promovat conducător al Şcolii catehetice din Alexandria, fără să ştim dacă episcopul locului a avut un cuvânt de spus în această promovare, petrecută pe la anul 200.

Nu ştim cum şi-a ţinut Clement cursurile la didascaleul din Alexandria, dar presupunem că se desfăşura aici o bogată activitate ştiinţifică atât în domeniul Sfintei Scripturi, cât şi în acela al culturii profane cu profil comparatist şi într-o atmosferă de caldă evlavie, care pregătea pe ascultători pentru primirea botezului. În întinsa cultură profană şi creştină, experienţa misionară, evlavia şi setea sa nepotolită după cunoaştere şi echilibru au făcut din cursurile lui Clement o adevărată desfătare spirituală. Textul Stromatelor sale reprezintă o adevărată oglindă a acestor cursuri. A avut ca elevi, printre alţii, pe Origen şi pe Alexandru, viitor episcop al Ierusalimului. Spre anii 203-204, la aproximativ 2-3 ani de la primirea conducerii Şcolii catehetice din Alexandria, a izbucnit persecuţia lui Septimiu Sever. Clement se refugiază cu ucenicul său Alexandru în Capadocia, unde trece la cele veşnice, cu puţin timp înainte de anul 215.

2. Contribuţii la dezvoltarea literaturii patristice

Clement Alexandrinul a scris mult, cu migală, adânc şi cu grijă pentru a se face înţeles de catehumeni şi de ceilalţi ascultători ai săi, în general oameni culţi, uneori superiori celor cărora li se adresa Lactanţiu. El era un adevărat savant, care se interesa de credinţa şi gândirea contemporanilor, la nivel de filosofie, mitologic, arheologie, poezie, literatură şi alte manifestări spirituale. Socotim că el a introdus în Biserică erudiţia şi ştiinţa drept colaboratoare şi ajutoare ale revelaţiei. De altfel, scrierile sale sunt pline de citate din Vechiul şi Noul Testament (circa 3500 de pasaje) şi din literatura clasică greacă (circa 360 de pasaje). Alegorismul şi protocronismul său, luate de la savanţi iudei, precum Aristobul şi mai ales. Filon, au fost aplicate creştinismului cu adaptările necesare.

a) Cuvânt îndemnător către greci sau Protrepticul, alcătuit în 12 capitole, este o apologie, care îndeamnă pe păgâni să se convertească la noua credinţă, sub conducerea Logosului. În primele şase capitole autorul formulează critici la adresa credinţelor păgâne. Ultimele şase capitole au un cuprins pozitiv, în care autorul precizează că poeţii păgâni au dat şi ei mărturie despre adevăr şi citează pe Kratos, Hesiod, Sofocle, Euripide, Orfeu, Menandru, Homer. Dar adevărul despre Dumnezeu îl găsim la profeţii Vechiului Testament. De altfel, Dumnezeu ne cheamă la El prin Logosul Său; Logosul fiind şi Adevărul. Aşadar, se cuvine să dăm urmare chemării Logosului care este Hristos şi să ne aşezăm sub îndrumarea acestui Logos mântuitor.

Protrepticul nu se mărgineşte să critice păgânismul, ci subliniază şi unele contribuţii pozitive ale creştinismului. Clement preferă să capteze elitele elenice printr-o potenţare la maximum a celor mai înalte şi mai glorioase forţe ale spiritualităţii elenice, îndeosebi a raţiunii, pe care Evanghelia după Ioan, Sfântul Justin Martirul şi alţi Sfinţi Părinţi o ridicaseră deja prin revelaţie şi pentru gândirea creştină, la rangul suprem, ca Logos sau Fiu al lui Dumnezeu, Unul-Născut, Logos proferat în afară. În termeni elevaţi şi de un remarcabil lirism, Logosul este prezentat ca: „Logos al adevărului. Logos al nestricăciunii, cel care renaşte pe om, ridicându-1 până la adevăr, ca imbold la mântuirii”. Protrepticul este lucrarea cea mai elegantă şi mai bine închegata a lui Clement Alexandrinul.

b)
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   93

Similar:

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconVybraná literatura ke studiu dějin 19. století

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconL e g e a bugetului de stat pe anul 2007

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconRaport de cercetare ştiinţifică pe anul 2005

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconOlerkiak juan Ignazio Iztueta
«olerkari poeta» esan litekean sail ortakoa Salbo-ta, gero, Bilintx izango zan bezela, izan genduala gure Iztueta: bertsolari eta...

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconLista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat pentru anul 2010

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconPlan anual 2011-2012 bachillerato colegio tilatá septiembre de 2011

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconČ. 4 Ročník 2011-2012 října 2011 Karlovarský krajský přebor KvKP

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconRenovacion adjudicaciones 2011-1/2011-2 y 2012-01 fondo coopcentral para la educacion superior

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconConcorso di Agility di BiascAgility 2011/2012 del 18. 12. 2011

Literatur ă patristic ă … anul II – de studiu 2011-2012 iconConcorso di Agility di BiascAgility 2011/2012 del 18. 12. 2011

Coloca este botón en su sitio:
es.convdocs.org


La base de datos está protegida por derechos de autor ©es.convdocs.org 2012
enviar mensaje
es.convdocs.org
Página principal